O viata din prisma posturilor de radio ce mi-au umplut aerul cu sunetele lor.
Am copilarit la bunici, ca marea majoritate a copiilor din Romania, sau cel putin a celor din provincie - bucurestenii nu au bunici se pare, decat TOT din oras.
Bunicul meu - om educat, medicul veterinar al satului de cand cu pensionarea dintr-un post de functionar la primarie – se delecta ascultand stirile de pe Radio Romania Actualitati. Am crescut ascultand acest post, de la sunetul ce anunta ora fixa si pana la emisiunile de teatru radiofonic ce erau mai pe gustul meu la acea varsta frageda. Poate ce mi-a ramas cel mai bine intiparit in minte este emisiunea Cotele apelor Dunarii. La sat, bineinteles ca oamenii se trezesc destul de devreme, sase dimineata, pentru ca au animale si astfel pranzul vine repede si el. Emisiunea cu pricina incepea la 11:45 in fiecare zi si in acest moment bunicul meu, fara intarziere, se auzea strigand de afara ‘Se poate manca azi?!’, moment in care bunica mea, grabita, mesteca mamaliga, caci era deja tarziu. Acum, bunicul meu este mort de mai bine de 15 ani si, totusi, o data la cateva saptamani tatal meu inca mai intreaba, cand fatidica emisiune se aude din difuzoare, celebra intrebare.
La inceputul clasei a cincea descoperisem si eu muzica, era si momentul sa incep si eu sa ascult asa ceva. Postul meu de capatai era Pro FM. Aveam un aparat in bucatarie si stateam acolo cu orele seara ascultand muzica. Urmaream Top 10-ul saptamanal si aveam o multime de melodii preferate.
Mai tarziu, prin clasa a noua am primit un radio pentru camera mea si eram in continuare mare fan Pro FM. Imi placeau emisiunile, stiam deja comentatorii, ma trezeam cu Rondul de dimineata si adormeam cu Rondul de seara. Muzica ma binedispunea, comentatorii ma faceau sa rad si ziua devenea deodata mai frumoasa. Nu stiu ce s-a intamplat mai apoi cu postul asta, poate eram si eu mai usor influentabila pe atunci, dar clar acum postul nu mai are farmecul de odinioara. Nu imi mai place, dar a ramas un post nostalgic al adolescentei mele.
In bucatarie, aparatul merge pe Europa FM si sloganul lor Cea mai buna muzica din ‘80 si pana azi. Asta e postul de duminica dimineata. In familia mea, duminica tata gateste iar mama se duce la biserica. Eu ma trezesc in sunete de radio si zgomot de oale lovite si cutite ce toaca frenetic legume pentru salata. Asta se intampla de mai bine de 10 ani si este ritualul de week-end in familie. Pranzul se ia la masa, cu totii – pisica sta pe scaunul din stanga mea – e zgomot de tacamuri, se vorbeste si muzica este in fundal. E momentul meu preferat atunci cand sunt acasa, mai ales acum cand merg mult mai rar pe acolo, si e placut sa vezi ca unele lucruri raman neschimbate.
De cand am ajuns in mareata capitala cu inceperea facultatii, datorita anturajului si al altor motive, am inceput sa ascult City FM. Ce e interesant pentru mine e ca asociez acest post de radio cu mersul in masina prin Bucuresti. Doar asa l-am ascultat, de pe locul din dreapta, in trafic, pe ploaie, asteptand doua ore sa iesim din oras in drum spre munte sau mare. E un post pe care il asociez cu facultatea, cu Dacia Solenza, cu bile de lemn pe scaun, cu concerte ale trupelor romanesti de prin Laptarie si Club A.
Sunt etape incheiate ale vietii mele, marcate de posturi de radio ce au colorat putin mediul inconjurator. Acum ascult Feist in casti si scriu. Nu mai ascult radio.
No comments:
Post a Comment