Da, stiu, erau niste lamai pe acolo prin proverbul respectiv, dar nu mai pot de frig!
Mi-am dat seama ca, de cand cu revenirea mea spectaculoasa ca si blogger activ pe aici, nu am apucat sa va povestesc despre noul meu apartament – eh, nu chiar al meu, e cu chirie, dar momentan pe aici dorm.
Cand am inceput masterul m-am mutat si in noua locuinta, undeva prin Eroii Revolutiei – nici acum nu stiu strada, desi o citesc de fiecare data cand vin acasa(atunci cand ma asigur ca nu gresesc scara) – apartament cu 3 camere la parter.
Am aproape 9 saptamani de cand locuiesc aici si pot spune ca nu a trecut nici macar una dintre ele fara macar o mica intamplare haioasa care sa ma scoata din monotonia cotidiana:
Prima saptamana: eu speriata de tot de si de toate, noua intr-o casa in care mai locuiau trei oameni, fiecare cu tabieturile lui, eu straina si ignorata. Mi-am ignorant si eu reflexul de voma si am iesit cat mai mult prin oras si pe la scoala, in speranta ca aceasta perioada de acomodare v-a trece repede si fara dureri, sau macar fara urme permanente.
A doua saptamana: incepeau sa imi placa upgrade-urile fata de vechea locuinta(Sf. Camin, Amin) incercam sa ma imprietenesc cu celelalte colege, sa ma obisnuiesc treptat cu oamenii noi – ce cresteau, pot spune chiar exponential, de la 3 la 4 si apoi la 5(bine, bine, erau doar numere consecutive) – si sa nu ma cert cu nimeni.
A treia saptamana: o pot numi chiar punctul culminant al povestii mele – cu sedinta de apartament, strigate si certuri, mici probleme domestice, ce au rezultat intr-o atmosfera placuta, calma si lipsita de vorbe inutile intre patru oameni ce impart, in buna armonie, un spatiu comun.
A patra saptamana: o data cu implementarea programului de vizite al celor ce stau pe aici mai mult decat cei ce chiar platesc chiria, program aprobat si votat in unanimitate de toti cei prezenti(au lipsit doar doi, iar al treilea s-a supus majoritatii covarsitoare) lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine, supunerea este cheia unui camin fericit.
[Un mic fast forward peste saptamanile cinci si sase – in mijlocul unei povesti lucrurile mereu se taraganeaza, asa ca eu prefer sa le omit intru totul]
A saptea saptamana: nimic de mentionat la incept, dar in week-end pot spune ca ea s-a revansat cu prisosinta. Situatia: Sambata, ora 5 pm, eu ma uitam la Toy Story 3, asteptand sa se dezghete frigiderul; El, puterea divina care se ocupa de electricitate, doreste sa demareze un experiment social, si in consecinta se ia curentul. Seara de iarna, fara curent si caldura, ce se scurgea incet dar sigur spre inghetarea mea totala sau nebunie timpurie - whichever came first. Dar e Bucuresti, capitala tarii, pesimismul nu isi are locul aici, caci toate si-au revenit la 11:55 pm. Mentionez ca m-am culcat la 6 am, macar ca sa recuperez pentru strarea de somnolenta din cele 7 ore anterioare.
A noua saptamana: adica cea in desfasurare, tine neaparat sa ma priveze de absolut orice confort - fara caldura si apa calda 14 ore pe zi, pentru reparatii intre orele 10 si 24(asta-vara, pe canicula, era pur si simplu inuman sa fie pusi saracii oameni la munca). Pot spune ca deja nu imi mai simt picioarele, gleznele ma inteapa – sunt in process de congelare – iar degetele de la mana s-au incalzit tocmai datorita acestui articol. O mica pana de curent ar fi fost cireasa de pe tort, dar sa nu cobesc, ca nu se stie…
Sa trag concluziile dupa aceste prime noua saptamani: colege dragute, prietenoase, conditii excelente, ce altceva isi mai poate dori un om?!
P.S.: Stiu sa numar, doar ca saptamana opt a fost pur si simplu lipsita de evenimente.
No comments:
Post a Comment